Banca singuratica

Intr-o seara seminoroasa de martie, Eva incerca sa rupa putintel rutina si se gandi sa-si viziteze prietena pe care a neglijat-o atata timp...bancuta singuratica din Cismigiu. "Tot sola, draga mea? De fiecare data te gasesc asa..."

De ce e singuratica? Pentru ca este o bancuta pentru o persoana. Si prima oara cand au interactionat, Eva s-a gandit "Bancuta asta o sa fie intotdeauna singura..." Aceasta prietena pretioasa, care nu cere niciodata nimic si intotdeauna asculta, statea, ca intotdeauna, pe o margine de lac. Eva incerca din rasputeri sa-si goleasca mintea de toate gandurile adunate peste zi, peste saptamana, peste ultimele luni. Era ea, o bancuta singuratica, 2 salcii, un lac fara apa, o cola si o tigara. Incet, incet, oamenii din jurul ei au inceput sa dispara. Si-a dat seama ca se afla langa o anume terasa...un loc care ii oferea o amintire deosebit de placuta si care...nu mai exista. Fusese terasa unde il reintalnise pe Alex. In locul ala isi hotarase in ziua aceea urmatorii 3 ani din viata, fara sa-si dea seama. Probabil, daca si-ar fi dat seama, s-ar fi speriat si ar fi fugit. Dar scuturand praful de pe aceasta amintire...si-a dat seama ca nu regreta nimic din toate cate i s-au intamplat alaturi de Alex, absolut nimic. A reusit ce si-a propus acum cateva luni: sa le transforme pe toate intr-o amintire deosebit de frumoasa. Poate datorita echilibrului de care avea atunci parte si dupa care acum tanjeste.

"O sa vina si alte vremuri..." isi sopti Eva, cu ochi durerosi pentru ca uitase sa clipeasca. Un batranel care statea pe o alta bancuta de o persoana (dar cu totul altfel, bancuta domnului avea o personalitate usor...ostila, nicidecum la fel de prietenoasa ca bancuta Evei) si care citea incruntat ziarul "Libertatea" si scotea din cand in cand cate un "tzatzait" enervant, se uita inspre ea pentru o clipa si dadu din cap dezaprobator. Eva ii zambi. Domnul nu mai intelese nimic si isi vazu in continuare de tabloidul sau.

Lumina crepusculara si frigul care o smulgea din gandurile de peste zi ii faceau bine. "Te voi vizita mai des...promit...dar acum fug inapoi la oameni si la rigurozitatea lor". Eva pleca tremurand, cu inima putin mai usoara si zambi in timp ce trecea pe langa locul unde fusese terasa aceea.

Ce faci cand toata lumea vrea ceva de la tine?

E...atunci ce dracu' faci? Hai sa zicem ca o perioada poti sa-i multumesti pe toti sau, macar, pe multi dar cand ajungi la capatul rabdarilor? Unii vor bani, altii vor sa ai grija de ei, unii sunt nemultumiti de modul cum te comporti, altii de cum nu te comporti etc etc...bla bla bla. In ultimul timp am ajuns sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa plec "Undeva, departe...." sa nu mai vad pe nimeni cunoscut. Ideal ar fi sa nu vad chiar pe nimeni.

Any suggestions?!